[AACAP] Terrorism and War: How to Talk to Children — Polish

Terorismul și războiul: cum să le vorbim copiilor

Nr. 87; actualizat în martie 2020

Părinții de azi se confruntă cu provocarea de a le explica copiilor violența, terorismul și războiul. Deși dificile, aceste conversații sunt extrem de importante. Ele le oferă părinților ocazia de a-și ajuta copiii să se simtă mai în siguranță și să înțeleagă lumea în care trăiesc. Următoarele informații le pot fi utile părinților atunci când discută despre aceste chestiuni.

Acultați-i pe copii:

–          Oferiți un moment și un spațiu propice pentru ca aceștia să-și pună întrebările. Nu îi forțați pe copii să vorbească despre lucruri până când nu sunt pregătiți.

–          Rețineți că în general, copiii au tendința de a personaliza situațiile. De exemplu, aceștia își pot face griji în legătură cu prietenii sau rudele care locuiesc într-un oraș sau într-un stat implicat în asemenea incidente sau evenimente.

–          Ajutați-i pe copii să găsească modalități de a se exprima. Este posibil ca unii copii să nu fie capabili să vorbească despre gândurile, sentimentele sau temerile lor. S-ar putea să se simtă mai confortabil desenând imagini, jucându-se cu jucării sau scriind povești sau poezii legate direct sau indirect de evenimentele actuale.

Răspundeți la întrebările copiilor:

–          Folosiți cuvinte și concepte pe care copilul dumneavoastră le poate înțelege. Adaptați explicațiile la vârsta și nivelul de înțelegere al copilului. Nu suprasolicitați un copil cu prea multe informații.

–          Oferiți copiilor răspunsuri și informații sincere. În mod obișnuit, copiii își vor da seama dacă nu sunteți sincer.

–          Pregătiți-vă să repetați explicațiile sau să purtați mai multe conversații pe aceeași temă. Este posibil ca unele informații să fie greu de acceptat sau de înțeles. A pune aceeași întrebare la nesfârșit poate fi modul copilului dumneavoastră de a vă cere consolarea.

–          Recunoașteți și sprijiniți gândurile, sentimentele și reacțiile copilului dumneavoastră. Spuneți-i copilului dumneavoastră că sunteți de părere că întrebările și preocupările sale sunt importante.

–          Fiți consecvent și liniștitor, dar nu faceți promisiuni nerealiste.

–          Evitați stereotipurile grupurilor de persoane în funcție de rasă, naționalitate sau religie. Folosiți această ocazie pentru a îi învăța despre toleranță și pentru a explica problema prejudecăților.

–          Amintiți-vă de faptul că cei mici învață observându-și părinții și profesorii. Ei sunt foarte interesați de modul în care dumneavoastră reacționați la evenimente. Ei învață ascultând conversațiile dumneavoastră cu alți adulți.

–          Lăsați-i pe copii să afle cum vă simțiți. Este în regulă ca ei să știe dacă sunteți neliniștit sau îngrijorat de evenimente. Cu toate acestea, evitați să îi împovărați cu îngrijorările dumneavoastră.

–          Nu confruntați modul în care copilul dumneavoastră gestionează evenimentele. Dacă un copil se simte liniștit spunând că evenimentele se întâmplă foarte departe, atunci, de obicei, este mai bine să nu îl contraziceți. Copilul poate avea nevoie să se gândească la evenimente în acest mod pentru a se simți în siguranță.

Oferiți sprijin:

–          Nu lăsați copiii să se uite la televizor la o mulțime de imagini violente sau tulburătoare. Imaginile sau scenele înfricoșătoare repetitive pot fi foarte deranjante, mai ales pentru copiii mici.

–          Ajutați-i pe copii să-și stabilească o rutină și un program previzibil. Copiii sunt liniștiți de structură și familiaritate. Școala, sportul, zilele de naștere, sărbătorile și activitățile de grup capătă o importanță sporită în perioadele stresante.

–          Coordonați informațiile între casă și școală. Părinții ar trebui să fie la curent cu activitățile și discuțiile de la școală. Profesorii ar trebui să știe despre temerile sau preocupările specifice ale copilului.

–          Copiii care au suferit traume sau pierderi pot prezenta reacții mai intense la tragedii sau la știri despre război sau incidente teroriste. Acești copii pot avea nevoie de sprijin și atenție suplimentară.

–          Fiți atenți la simptomele fizice legate de stres. Mulți copii manifestă anxietatea și stresul prin acuze de dureri fizice.

–          Fiți atenți la posibilul interes excesiv pentru filme violente sau jocuri video/computer cu tematică de război.

–          Copiii care par îngrijorați sau foarte stresați în legătură cu războiul, luptele sau terorismul ar trebui să fie evaluați de un specialist calificat în sănătate mintală. Alte semne care indică faptul că un copil ar putea avea nevoie de ajutor profesional includ: probleme continue de somn, gânduri supărătoare persistente, imagini înfricoșătoare, temeri intense legate de moarte și probleme în a-și părăsi părinții sau în a merge la școală. Medicul copilului poate ajuta cu trimiteri adecvate.

–          Ajutați copiii să comunice cu ceilalți și să se exprime în familie. Unii copii ar putea dori să scrie scrisori președintelui, guvernatorului, ziarului local sau familiilor îndurerate.

–          Lăsați copiii să fie copii. S-ar putea să nu dorească să se gândească sau să vorbească mult despre aceste evenimente. Este în regulă dacă preferă să se joace cu mingea, să se cațere în copaci sau să se plimbe cu bicicleta, etc.

 

–          Războiul și terorismul nu sunt ușor de înțeles sau de acceptat de nimeni. Este de înțeles că mulți copii mici se simt confuzi, supărați și anxioși. Părinții, profesorii și adulții grijulii pot ajuta ascultându-i și răspunzând într-un mod onest, consecvent și încurajator. Majoritatea copiilor, chiar și cei expuși la traume, sunt destul de rezistenți. La fel ca majoritatea adulților, ei pot și reușesc să treacă peste momentele dificile și să își continue viața. Prin crearea unui mediu deschis în care se simt liberi să pună întrebări, părinții îi pot ajuta să facă față și să reducă posibilitatea apariției dificultăților emoționale.

Translation courtesy of Languages of Care
Original
Terrorism and War: How to Talk to Children [en]
Copyright © 2023 by the American Academy of Child and Adolescent Psychiatry.